Moldcell

Moldcell invită la testarea experienţei 4G

Primul operator 4G din Moldova a lansat zona de testare 4G în incinta Moldcell cafe. Astfel, la doar câteva zile de la ridicarea licenţei 4G, operatorul invită toţi doritorii să testeze personal funcţionalitatea celei mai rapide tehnologii existente la această oră în lume. Vizitatorii vor aprecia avantajele noii tehnologii de pe mai multe terminale, inclusiv laptop cu modem incorporat, tabletă şi o masă cu suprafaţă senzorială, una dintre puţinele existente în lume. Experienţa vitezei 4G devine una de vis, în momentul în care “masa tehnologică” recunoaşte la atingere amprenta digitală, a mâinilor sau alte obiecte.

Moldcell îi aşteaptă pe toţi cei împătimiţi de Internet de luni până sâmbătă la Moldcell cafe, situată pe Tighina, 55, pentru ca într-o atmosferă stilată din inima capitalei să testeze live cele mai avansate soluţii de comunicare: navigare pe Internet, download la viteze de pană la 100 Mbps, streaming al fişierelor în calitate HD, jocuri on-line cu latenţă* minimă.

„Reţeaua 4G Moldcell se distinge prin parametrii săi de calitate net superiori comparativ cu alte tehnologii de acces wireless. Tehnologia dată combină  performanţa oferită de fibra optică şi flexibilitatea, pe care o oferă wireless, aşa-zisa tehnologie fără fir”, a menţionat directorul tehnic Moldcell, dl. Victor Crudu în cadrul evenimentului de lansare.

Începând lucrările de construcţie şi configurare a reţelei 4G de mai bine de un an în urmă, compania Moldcell apropie cu fiece zi lansarea unor servicii de comunicare avansate, bazate pe o nouă generație de rețea mobilă de acces în bandă largă, care oferă viteză de transfer de până la 100 Mbps şi latenţă similară reţelelor fixe de calitate înaltă. Reţeaua 4G Moldcell funcţionează pe frecvenţa 2600 MHz şi va permite oferirea celui mai rapid Internet fără fir, precum şi o seamă de servicii multimedia, asemenea ca: jocuri online sau televiziune interactivă, bazate pe servicii IMS (IP Multimedia Subsystem). 

Moldcell este primul operator de telefonie din Moldova care a demonstrat în regim online funcţionalitatea celei mai rapide tehnologii din lume în mai 2011, iar o lună mai târziu a prezentat  aplicabilitatea tehnologiei 4G în practică, arătând publicului primul reportaj TV online în format HD, fără cablu, fără car mobil, folosind doar camera video, modemul 4G Moldcell, dispozitivul şi aplilcaţia LiveU.

Fiind primul operator 4G din Moldova, Moldcell replică în ţara noastră experienţa acţionarului său majoritar, grupul de telecomunicaţii suedezo-finlandez TeliaSonera care a lansat comercial tehnologia 4G în premieră mondială în anul 2009 pentru clienții săi din Stockholm, Suedia, şi în Oslo, Norvegia. În prezent, TeliaSonera oferă servicii 4G în 7 ţări nordice – Suedia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, precum şi într-o ţară din Eurasia - Azerbaidjan.

Notă:  Latenţă* - timpul necesar pentru a transfera un pachet de date de la sursă la destinaţie şi/sau în ambele direcţii.
Standardul LTE (Long Term Evolution - evoluţie pe termen lung) sau 4G reprezintă o tehnologie fără fir, bazată pe tehnologii IP, care asigură o viteză sporită a transmisiunilor de date. Standardul 4G îmbunătăţeşte accesul la Internet mobil asigurând o viteză de până la 100 Mbps la descărcarea fişierelor şi de până la 50 Mbps la încărcarea acestora.