Acum, poți expedia și facturi online cu Semnătura mobilă!
Începând cu 11 februarie 2014, unul dintre cele mai solicitate servicii guvernamentale – eliberarea facturilor fiscale – este oferit și în formă digitală (online) de către Guvern în parteneriat cu Serviciul Fiscal de Stat şi cu suportul Centrului de Guvernare Electronică.
Astfel, serviciul „e-Factura” permite întreprinderilor să emită şi expedieze facturile sau facturile fiscale fără a se deplasa la sediul Serviciul Fiscal de Stat.
Serviciul electronic e-Factura urmează să fie lansat în trei etape: prima etapă – pilot, cu durata de 6 luni, în cadrul căreia urmează să fie testat serviciul cu un număr limitat de agenți economici, astfel încât la finele etapei să poată fi operate ajustări de soft, dacă va fi cazul. A doua etapă va fi lansată în regim de testare a programului pentru toți agenții economici, începînd cu iunie, 2014. Etapa finală presupune utilizarea sistemului e-Factura la scară națională, începînd cu ianuarie 2015.
Menționăm că atât pentru autentificare, cât și pentru semnarea facturilor, serviciul „e-Factura” va utiliza Semnătura mobilă, pe care o puteți activa pe telefonul Dvs. mobil la Moldcell Center de pe str. Tighina 55, cu actul de identitate.