Voluntarii Moldcell au participat la campania „Hai, Moldova!”
Compania Moldcell s-a alăturat iniţiativei naţionale social-ecologice „Hai, Moldova!”, oferind suport de comunicare organizatorilor proiectului. De asemenea, pe 16 aprilie – Ziua naţională a curăţeniei – angajatii Moldcell au creat 2 echipe de voluntari care au strâns gunoiul din parcurile „Valea Morilor” şi „Râşcani”.
La „Valea Morilor”, acţiunea de salubrizare s-a desfăşurat sub egida Reţelei Pactului Global şi a Camerei de Comerţ Americane din Moldova. 13 companii au delegat 400 voluntari pentru a curăţa zona verde şi a-şi manifesta grija pentru mediul ambiant.
Conform datelor statistice preliminare, 6 000 de voluntari au ieşit pe 16 aprilie la curăţenie în mun. Chişinău, adunând 200 tone de gunoi pe o suprafaţă de circa 260 hectare.