Moldcell

TeliaSonera este gata să investească în dezvoltarea companiei MOLDCELL şi a Moldovei

“Investim în dezvoltarea Moldovei, deorece credem în creşterea economică a ei”,
a declarat Lars Nyberg, Preşedinte şi Director Executiv General al TeliaSonera în timpul vizitei sale de lucru în Moldova.


La 11 ianuarie 2008 compania Moldcell a fost vizitată de către acţionarul său majoritar – compania suedezo-finlandeză TeliaSonera. Delegaţia a inclus reprezentantii managementului de vârf al uneia dintre cele mai importante şi influente companii internaţionale din domeniul telecomunicaţiilor, lider în Ţările Nordice şi Baltice, ocupând poziţii ferme în Eurasia, inclusiv Rusia (MegaFon) şi Turcia (Turkcell). Prezenţa geografică a companiei TeliaSonera cuprinde o populaţie de 433 milioane locuitori. TeliaSonera şi companiile sale asociate prestează servicii pentru mai bine de 100 milioane de abonaţi din 18 ţări, având peste 28 000 de angajaţi.
· TeliaSonera şi-a expus viziunea cu privire la viitorul Moldovei.
În cadrul vizitei în Moldova, reprezentantii TeliaSonera s-au întreţinut cu reprezentanţii autorităţilor centrale: Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Vasile Tarlev şi Vice-ministrul Dezvoltării Informaţionale al RM, dl Pavel Buceaţchi. În cadrul întrunirilor, reprezentanţii TeliaSonera au dat o înaltă apreciere climatului investiţional din Moldova, au salutat eforturile ţării depuse întru aderarea sa la Uniunea Europeană, şi-au expus viziunea cu privire la planurile sale de viitor, confirmând intenţiile de a investi în continuare în Moldova. D-l. Lars Nyberg, Preşedintele şi Directorul Executiv General TeliaSonera a menţionat următoarele:
“Investim în dezvoltarea Moldovei, deoarece credem în creşterea economică a ţării. Moldova va cunoaşte o pondere din ce în ce mai mare atât pentru Europa, cât şi pentru statele CSI. Ţara posedă un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea domeniului de tehnologii informaţionale. În acest sens, TeliaSonera face parte din şirul celor mai influenţi investitori în Europa şi statele CSI.”
· Reprezentanţii TeliaSonera şi-au expus viziunea şi valorile de grup, strategia orientată către creştere, precum şi planurile sale investiţionale de viitor, în cadrul unei conferinţe de presă.
În prezidiul conferinţei de presă au intrat:
- D-l. Lars Nyberg, [a se pronunţa - Lars Niuberg], Preşedinte, Director Executiv General, TeliaSonera,
- D-l. Kim Ignatius, [a se pronunţa - Kim Ignatius], Vice-Preşedinte Executiv, Director Financiar TeliaSonera,
- D-l. Tero Kivisaari, [a se pronunţa - Tero Kivisaari], Preşedinte, Aria de Afaceri TeliaSonera Eurasia*,
- D-l. Serdar Canogullari, [a se pronunţa - Serdar Gianollarî], Director General, Fintur Holdings BV,
- D-l. Yusuf Baykan, [a se pronunţa - Yusuf Baikan], Director General, Moldcell.
Din şirul direcţiilor prioritare de activitate ale companiei TeliaSonera au fost menţionate următoarele:
Explorarea noilor oportunităţi de creştere în Eurasia,
Migrarea de la serviciile tradiţionale,
Obţinerea statutului de companie –prestatoare de servicii la standarde mondiale,
care transpun în viaţă strategia grupului, orientată către extindere şi creştere atât în Moldova precum şi în alte ţări din Eurasia, oferind soluţii moderne de comunicare şi prestând servicii de deservire a clienţilor la cele mai înalte standarde.
Succesul şi dezvoltarea durabilă a companiei TeliaSonera derivă din sistemul său de
valori:
Manifestarea respectului faţă de cultura şi valorile locale,
Conformarea la normele şi reglementările de guvernare,
Alinierea la valorile şi standardele europene.
În cadrul prezentării, a fost menţionat faptul că, TeliaSonera este un partener de încredere pentru companiile şi tările în care investeşte, atribuind valoare adiţională acestora:
Reputaţiei companiei – prin intermediul implementării standardelor internaţionale de guvernare corporativă şi a managementului profesionist (programul GOOD);
Clienţilor – prin implementarea standardelor mondiale de calitate în prestarea serviciilor, folosind o abordare orientată către clienţi;
Societăţii – prin intermediul exercitării programelor de responsabilitate socială corporativă (RSC)
Ţării – prin investirea în sferele de activitate competitive şi tehnologic avansate, conexe sectorului de comunicaţii.
Rezultatele acestei vizite inspiră convingerea, potrivit căreia Moldcell va beneficia de toată susţinerea necesară pentru a-şi realiza programul investiţional, în vederea prestării de noi oportunităţi şi avantaje clienţilor săi, fortificându-şi poziţiile pe piaţa de comunicaţii mobile din Moldova:
“Credem, că strategia noastră, bazată pe respectarea tradiţiilor locale, pe crearea de valoare adiţională tuturor grupurilor de interes şi prestarea serviciilor de deservire a clienţilor la standarde mondiale, ne va ajuta să cucerim poziţia de lider, nu doar în termeni de servicii de calitate şi tehnologii avansate ”, a concluzionat D-l Lars Nyberg.
· Vizitând Moldcell, reprezenanţii TeliaSonera au dat o înaltă apreciere performanţelor financiare ale companiei, precum şi au remarcat contribuţia acesteia la dezvoltarea ţării, aprobând buna guvernare corporativă a Moldcell, politica managerială transparentă şi abordarea social-responsabilă în afaceri.
În cadrul întrunirii cu echipa managerială Moldcell în frunte cu Directorul General, d-l. Yusuf Baykan, membrii delegaţiei au luat cunoştinţă cu activitatea companiei, apreciindu-i înalt rezultatele. Succesele obţinute constituie rezultatul unei politici investiţionale eficiente şi a unui management de performanţă care a asigurat companiei o poziţie stabilă de lider în implementarea noilor tehnologii pe piaţa telefoniei mobile din Moldova.
D-l Yusuf Baykan a ţinut să menţioneze faptul, că performanţele obţinute, precum şi contribuţia companiei adusă în beneficiul ţării, reprezintă un exemplu de implementare reuşită a valorilor bisuness-ului modern, promovate de TeliaSonera:
“Suntem mândri de faptul, că Moldcell astăzi este unul dintre cei mai importanţi jucători al mediului de afaceri din Moldova şi lider în implementarea noilor tehnologii. Moldcell oferă soluţii de comunicare accesibile, care răspund necesităţilor clienţilor, simple în utilizare, precum şi servicii de deservire a clienţilor de cea mai înaltă calitate. Compania noastră reprezintă un exemplu de parteneriat social şi promotor al programelor de Responsabilitate Socială Corporativă, adăugând valoare reputaţiei ţării şi economiei acesteia: plătind impozite, investind în pregătirea unei noi generaţii de cadre profesioniste, reducând nivelul de sărăcie. Toate aceste realizări sunt nişte rezultate frumoase, derivate din respectul faţă de valorile moştenite de Moldcell prin filieră scandinavă. Graţie acţionarilor, clienţii noştri beneficiază de produse, servicii şi tehnologii avansate, de servicii clientelă de cea mai înaltă calitate. Experienţa internaţională şi standardele de afaceri ale companiei TeliaSonera ne îndreaptă către o guvernare corporativă eficientă şi o înaltă responsabilitate socială.
* Notă: Pentru a spori eficienţa sa de lucru, grupul TeliaSonera şi-a divizat structura organizaţională în 4 arii de afaceri, una dintre care fiind Aria de Afaceri Eurasia care include operatorii afiliaţi din Europa de Est şi Asia.