Moldcell

Telefoanele mobile vor înlocui cheile de la camerele de hotel

Acţionarul majoritar al companiei Moldcell vine cu încă o inovaţie.

Conform strategiei grupului de telecomunicaţii suedezo-finlandez TeliaSonera de a dezvolta în continuare societatea online, pe 1 noiembrie curent a fost lansat un proiect pilot de înlocuire a cheilor camerelor dintr-un hotel din Stockholm (Suedia) cu telefoane mobile.

Oaspeţii se pot caza la hotelul Clarion primind cheia de la cameră direct pe telefoanele lor mobile, înainte de a ajunge la destinaţie. Astfel, la sosire, oaspeţii evită rândul format la receptie, merg direct la camera lor şi deschid uşa prin simpla apropiere a telefonului mobil de aceasta. De asemenea, prin intermediul telefoanelor mobile oaspeţii hotelului pot accesa şi alte servicii, iar la plecare pot evita tradiţionalul check-out realizându-l la fel, prin telefon.

"TeliaSonera este într-o permanentă căutare de noi modalităţi de a utiliza telefonul mobil pentru a face vieţile clienţilor noştri mai uşoară. Tehnologia NFC, împreună cu alte tehnologii încorporate, aduce un nou sens dispozitivului mobil care deschide noi oportunităţi " a menţionat Johan Wickman, Şeful departamentului Cercetare şi Inovaţii din cadrul ariei de afaceri TeliaSonera Mobility Services.
Proiectul pilot s-a lansat pe 1 noiembrie pentru o perioadă experimentală de patru luni. În baza experienţei acumulate la hotelul Clarion Hotel din Stockholm, proiectul pilot va fi consolidat şi extins şi la alte hoteluri, precum şi alte clădiri comerciale şi rezidenţiale.

Ca urmare a succesului TeliaSonera privind plăţile prin intermediul telefonului mobil, de procurare a biletelor de călătorie şi alte proiecte pilot, acum a apărut o nouă categorie de servicii - chei mobile care pot fi adăugate la industria contactless.

Despre NFC:
Near Field Communication este o tehnologie wireless de comunicare ce acţionează pe o rază scurtă, premiţând schimbul de date între dispozitive ce se află la distanţa de maxim 10 cm. Aplicaţiile includ tranzacţii de plată contactless, precum procurarea de bilete, chei, transfer de date, inclusiv cărţi de vizită electronice şi accesul la conţinut digital online.