Moldcell

MOLDCELL a desemnat câştigătorii campaniei de iarnă „Fii Deosebit!”

Pe data de 10 ianuarie 2006 în sala de conferinţe a hotelului Dedeman Grand Chişinău, în prezenţa unei comisii de validare independente şi a notarului autorizat a avut loc extragerea de premii, organizată de către compania MOLDCELL, în cadrul campaniei de iarnă “Fii Deosebit!”. Extragerea de premii s-a petrecut cu acces deschis pentru public, fără restricţii la intrare.

888 de abonaţi MOLDCELL şi utilizatori ALOCARD care au procurat în perioada 18 noiembrie – 31 decembrie 2005 unul din următoarele produse:

Pachetele ALOCARD/ALOCARD multimedia,
Fantasy, Cartela-SIM de transfer la pachetul Fantasy,
Cartelele de reîncărcare ALOCARD (A40, A100, A300, A600, A900),
Cartelele valorice MOLDCELL (M100, M200, M300, M450)

au fost desemnaţi câştigători şi curând vor intra în posesia celor 888 premii oferite de către MOLDCELL în cadrul campaniei de iarnă “Fii Deosebit!”.
Premiile puse la bătaie sunt mai mult decât atractive:

3 – Automobile „Chrysler PT Cruiser”
5 – Laptop-uri Samsung NP-P29/m00 cu MOLDCELL Data Kit inclus
30 – Telefoane Nokia 6230i care suportă EDGE/GPRS
350 – Seturi denim ALOCARD (chipiu şi geantă de blue-jeans)
500 – Umbrele MOLDCELL

Produsele participante în promoţie au avut anexate cupoane care urmau a fi păstrate până la sfârşitul campaniei. Ele includeau un număr al cuponului, un număr de cod şi un numar de serie unic al cuponului. Participanţii la campanie trebuiau să trimită un SMS la numărul scurt - 333, pentru a se înregistra la tombolă.

Rezultatele extragerii din 10 ianuarie vor fi publicate joi, 12 ianuarie 2006 în ziarele „Komsomoliskaia Pravda” şi „Flux”.
Premiile vor fi distribuite doar la MOLDCELL SHOWROOM (situat pe adresa Stefan cel Mare, 65) de catre reprezentanţii autorizati MOLDCELL timp de 30 de zile calendaristice, începând cu data de 12 ianuarie 2006.

Pentru a ridica premiile, câştigătorii trebuie să prezinte următoarele:
a) Cuponul;
b) Cartela SIM (de la care a fost trimis SMS-ul);
c) Produsul procurat (cartela de reîncărcare Alocard, cartela valorică MOLDCELL, cartela SIM Alocard şi/sau Fantasy) cu cupon;
d) Actul de identitate (Buletin de identitate, Paşaport sau Permis de conducere).

Promoţia “Fii Deosebit!” s-a bucurat de mare succes în rândurile consumatorilor, fapt confirmat prin numărul mare de înregistrări la campanie – 125 000. Compania apreciază votul de încredere al clienţilor acordat promoţiilor, numărul participanţilor fiind în continuă creştere cu fiece campanie lansată de MOLDCELL.

Cu această promoţie, compania a făcut totalurile anului 2005, pe parcursul căruia a oferit o seamă de oferte, majoritatea în premieră pentru Moldova:

Timp de 5 ani de activitate Moldcell a lansat pe piaţă 42 de servicii, 17 dintre ele (1/3 din numărul total) au fost elaborate şi impementate pe parcursul lui 2005! Gama lor este foarte diferită, pe placul diferitor segmente de utilizatori: Paparazzi - destinat celor care vor sa expedieze o fotografie făcută cu telefonul mobil în orice colţ al lumii, Thank You! – celor care au grijă de cei apropiaţi şi vor să le reîncarce contul Alocard, CallME – pentru cei care au nevoie de o mână de ajutor, Java Games – celor pasionaţi de jocuri electronice, LoveChat – celor care sunt în căutare de noi prieteni, Moldcell Data Kit – celor care nu-şi mai imaginează viaţa şi afacerea fără internet mobil. Serviciul elaborat împreună cu agenţia de securitate Justar, Security Mobile Service, este destinat tuturor abonaţilor mobili ai Moldovei. MOLDCELL oferă soluţii tehnice pentru a îmbunătăţi deservirea şi în alte domenii de viaţă şi activitate a ţării, fiind un partener stabil şi de încredere pentru comunitatea de business din Moldova.

Tehnologii noi (cea mai rapidă tehnologie de transport date - EDGE), proiecte noi (MOLDSTAR – primul în Moldova concurs muzical – reality „Dăruiţi o poveste celor care n-o au” – campanie comună cu UNICEF în vederea susţinerii copiilor de la sate, - „Bursa MOLDCELL” şi susţinere a circa 15 evenimente de importanţă internaţională: Festivaluri, Campionate, Concursuri.

Reţeaua Moldcell este accesibilă pe 87,3% din teritoriul republicii şi pentru 88,8% din populaţia Moldovei.

Compania MOLDCELL felicită toţi câştigătorii!