Moldcell

LIBERI ÎN COMUNICARE

În ajunul sărbătorilor de Paşti operatorul de telefonie mobilă MOLDCELL a lansat o nouă campanie promoţională care oferă şi mai multă libertate în comunicare la preţuri care nu se simt la sfârşit de lună.

De oferta promoţiei „Liberi în comunicare” vor beneficia atât utilizatorii pachetelor preplătite ALOCARD şi YOYO actuali, cât şi toţi cei care se vor conecta la reţea până pe 31 mai curent.

Mecanismul campaniei este inedit pentru piaţa din Moldova prin simplitate. Plătind o sumă simbolică, clienţii ALOCARD şi YOYO vor putea vorbi nelimitat! Astfel, pentru un apel în reţea cu durata de până la 20 minute clienţii vor achita costul doar primelor 2 minute, restul minutelor fiind taxate la 0 lei.

“Este o ofertă simplă, atractivă şi îndrăzneaţă. Utilizatorii ALOCARD şi YOYO sunt acum şi mai liberi în comunicare, având posibilitatea să vorbească în reţea cât le pofteşte inima la orice ora şi în orice zi, fără a sta cu ochii pe acele ceasornicului. În noua campanie se taxează doar primele 2 minute ale apelului în reţea, restul sunt din contul MOLDCELL”, a declarat directorul general MOLDCELL, Chiril Gaburici.

De oferta “Liberi în comunicare” estimativ, vor beneficia circa 70% din clienţii operatorului. Pentru a verifica starea contului ALOCARD sau YOYO, dar şi perioada valabilităţii acestuia, clientul poate forma direct de pe telefonul mobil *444#ok.

Detalii la Departamentul Servicii Clientelă Moldcell - 444 (mobil) sau 444 444 (fix), sau pe site-ul corporativ al operatorului www.moldcell.md.