CG Cell Technologies DAC este oficial noul proprietar al companiei Moldcell
Pandemia Covid-19 continuă să ne afecteze pe toți în diverse aspecte ale vieții. Este o perioadă plină de provocări și dificultăți, totuși, în plină agitație globală, suntem mândri să împărtășim noutăți bune și încurajatoare, atât pentru Moldcell, cât și pentru Moldova.
Începând de astăzi, Moldova are un nou investitor, în timp ce Moldcell are un nou proprietar!
Cu o lună și jumătate în urmă, proprietarul anterior al companiei Moldcell, Telia Company, a anunțat vânzarea celor 100% de acțiuni deținute în Moldcell către CG Cell Technologies DAC, deținută în totalitate de CG Corp Global. Tranzacția a fost finalizată astăzi, 25 martie 2020, iar CG Cell Technologies DAC este acum oficial noul proprietar al Moldcell.
„Este o etapă incredibilă pentru CG și suntem încântați să fim parte a acestei companii remarcabile. Motto-ul nostru în CG este “Touching Life Everyday”. Este valoarea de durată a CG, care ne-a călăuzit pe parcursul acestei experiențe și continua să ne ghideze chiar și în aceste timpuri pline de provocări” a spus Binod Chaudhary, fondatorul și proprietarul CG Global Grup, compania din care face parte CG Cell Technologies DAC, noul proprietar Moldcell.
CG Corp Global a fost fondată 140 ani în urmă, iar acum este compania multinațională nr. 1 în Nepal, cu o valoare netă depășind 2,7 miliarde dolari SUA. Compania are prezență globală cu 76 de branduri și 190 companii active, în colaborare cu unele dintre cele mai respectabile branduri din peste 28 de țări de pe 5 continente, și o forță de muncă de peste 10 000 angajați.
CG Corp Global este prima și singura corporație miliardară din Nepal care oferă produse și reprezintă mărci și servicii de nivel mondial. Telecom, cea mai recentă ramură fondată, se alătură astfel altor direcții de business de succes precum parcuri industriale integrate, electrocasnice și electronice, imobiliare, servicii financiare, bănci, transferuri de bani, biotehnologie, ciment, educație, energie, infrastructură, bunuri de consum curent (FMCG), servicii hoteliere și alte industrii.
Binod Chaudhary este un unicul miliardar din Nepal, prezent în clasamentul Forbes, filantrop și lider vizionar. În adresarea sa către angajații Moldcell, Dl Chaudhary a spus: „Pe parcursul ultimelor săptămâni, am fost cu toții copleșiți de ceea ce se întâmplă în întreaga lume din cauza Covid-19. Cu siguranță, sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem, iar incertitudinea planează asupra noastră, a tuturor. Gândurile noastre sunt cu cei care au fost afectați de acest virus, direct sau indirect. Comunicațiile, în această perioadă dificilă, joacă un rol vital în viața oamenilor din toată lumea. În calitate de membru al familiei Moldcell, prioritatea noastră este, după sănătatea și siguranță, să oferim clienților noștri calitatea, promptitudinea și stabilitatea serviciilor.”
Noul Președinte al Bordului Moldcell este domnul Mr. İlter Terzioğlu. „Dl Terzioğlu are o experiență de 25 ani și realizări impecabile în sectorul telecomunicațiilor în companii precum Ericsson și Turkcell. În același timp, Dl Terzioğlu a fost manager și membru al bordului Turkcell pentru investiții în diverse sectoare precum servicii digitale, furnizori internet, pariuri sportive, financiar, energetic, infrastructură, în Turcia și alte țări” a anunțat Nirvana Chaudhary, directorul executiv al CG Cell Technologies DAC.
CG Corp Global este o companie cu o înaltă responsabilitate socială, iar Fundația Chaudhary are drept scop reforma socială sustenabilă prin implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ONU.
Mai multe despre activitatea CG Corp Global și Chaudhary Foundation.